Barajul Vidraru: a doua platforma de Bungee Jumping din Europa

| April 20, 2012 | 2 Comentarii

Jumping Romania

Barajul Vidraru este puntea care leaga frumusetea robusta a muntilor Fagaras rezultata in urma proceselor complexe ale naturii  si tehnologia inestetica alimentata de mana modelatoare a omului. Pentru unii este  un loc in care te poti opri si admira imaginea semeata a stancilor inversate in oglinda lacului limpede si ametitor, iar pentru altii este un loc in care iau nastere senzatiile tari pompate alert de nivelul de andrenalina aflat in continua crestere.

Barajul Vidraru a fost construit prin 1965 si datorita inaltimiii sale de 166,6 metri a ocupat la vremea aceea locul 5 in Europa. Cei care sunt in cautare de senzatii tari le pot gasi chiar in acest loc. Deasupra barajului Vidraru s-a amenajata o platforma de bungee jumping, a doua din Europa ca inaltime. Zilnic amatorii de sporturi extreme se arunca in haul de 166 de metri in fata a sute de spectatori, zbatandu-se in aer precum o minge , in violenta sariturii coarda de bungee fiind singura protectie fata de solul dur aflat la nici 30 de metri de ei.

Bungee Jumping-ul este considerat un sport extrem, o sursa sigura de andrenalina, un cocktail puternic de senzatii tari, si tocmai de aceea nu sunt multi cei care se incumeta sa incerce o asemenea experienta. Intregul salt iti sfideaza simturile si pret de cateva minute iti ofera o senzatie de nebunie intensa. Cum decurge un salt si care sunt senzatiile traite? Totul incepe pe marginea platformei, unde esti legat de coarda, iti iei avant si te arunci in golul prapastiei cu ochii larg deschisi. Curentii de aer rapizi iti suiera pe langa urechi in caderea ta rapida, timp in care vezi si simti cum se apropie pamantul, cu o repeziciune infricosatoare, si chiar atunci cand ti se pare ca poti sa-l atingi cu varful degetelor simti cum iti paraie toate oasele, reculul iti da impresia ca ti s-au imprastiat toate organele, si de acum nu mai stii cand urci si cand cobori, care-i cerul si care-i pamantul. Simti doar euforia nebuna si minunata a ceea ce traiesti. Te simti puternic. Te simti viu si…incredibil de recunoscator pentru asta! Intors pe platforma, cand restabilesti contactul cu pamantul, te incearca un sentiment de regret, de tristete ca s-a terminat. Insa ceea ce ramane este sentimentul de invincibilitate, de putere si Curajul. Nimic nu pare sa te mai sperie. Bungee Jumping-ul schimba ceva in tine. Te reintregeste.

Proprietarul platformei de Bungee Jumping de la Vidraru a facut alpinism utilitar  toata viata sa si din ‘99 a adus bungee jumpingul in România. A avut multe obstacole de intampinat din partea autoritatilor pana a reusit sa deschida  instalatia de la Vidraru si pe cea de la Rasnov, dar acum le cauta cumparatori. Acesta recunoaste: „Este prea mare responsabilitatea!”

Tags: , ,

Categorie: Timp Liber

Despre Autor ()

Comentarii (2)

Trackback URL | Comentarii RSS Feed

    Error thrown

    Call to undefined function mysql_query()